Pre-workout

Availability
Availability
Price

Filtre

Availability
Availability
Price

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

Oferim răspunsuri utile pentru cele mai frecvente întrebări pe care le-am primit de-a lungul timpului de la clienții noștri.

Ce este un supliment pre-workout?

Un supliment pre workout este o formulă concepută pentru a fi consumată înainte de antrenament, cu scopul de a-ți susține nivelul de energie, concentrarea și performanța fizică. De regulă, conține ingrediente precum cofeină, beta-alanină, citrulină, creatină și/sau vitamine din complexul B.


La ce ajută un pre-workout?

În funcție de formulă, un pre workout poate contribui la:

  • creșterea nivelului de energie și vigilență (în cazul produselor cu cofeină)
  • reducerea senzației de oboseală (vitaminele B contribuie la metabolismul energetic normal)
  • susținerea performanței în exerciții de intensitate ridicată (creatina crește performanța fizică în cazul eforturilor succesive de scurtă durată și intensitate mare)

Când se ia pre-workout-ul?

De regulă, un pre workout se consumă cu 20-30 de minute înainte de antrenament. Momentul exact poate varia în funcție de toleranța individuală la stimulente și de compoziția produsului.


Este pre-workout-ul potrivit pentru femei?

Da. Suplimentele pre workout pot fi utilizate atât de femei, cât și de bărbați. Diferența constă, de obicei, în dozajul adaptat toleranței individuale și obiectivelor personale.


Pot lua pre-workout la fiecare antrenament?

Depinde de formulă și de conținutul de stimulenți. În cazul produselor cu cofeină, este important să ții cont de aportul total zilnic de cofeină din toate sursele.


Ce senzație este normală după administrarea unui pre-workout?

În funcție de ingrediente, pot apărea:

  • senzație de energie crescută
  • concentrare mai intensă
  • ușoară senzație de furnicături, frecvent asociată cu beta-alanina

Aceste efecte sunt temporare și depind de sensibilitatea individuală.


Este pre workout-ul necesar pentru progres?

Nu este obligatoriu, însă poate fi un instrument util în perioadele de antrenamente intense, oboseală acumulată sau atunci când ai nevoie de un plus de focus înainte de sală.


Pot combina pre-workout-ul cu alte suplimente?

Da. În funcție de obiective, poate fi combinat cu:

  • proteine (pentru susținerea masei musculare)
  • Aminoacizi
  • creatină (dacă nu este deja inclusă în formulă)

Este important să verifici eticheta pentru a evita supradozarea anumitor ingrediente.


Este pre workout-ul potrivit pentru începători?

Da, însă este recomandat să începi cu o doză mai mică pentru a evalua toleranța la stimulenți, mai ales dacă produsul conține cofeină.


Pot lua pre workout în zilele fără antrenament?

În general, suplimentele pre workout sunt concepute pentru utilizare înainte de antrenament. În zilele fără antrenament, nu este necesar consumul lor, mai ales în cazul formulelor cu stimulenți.